24 Octombrie 2009   |   [1 comentarii]
Filmul colectiv scris, produs si, in parte, regizat de Cristian Mungiu este tolba cu povesti pe care memoria colectiva le-a retinut si le-a rastalmacit, mai in gluma sau mai in serios, si care, in ansamblu, creeaza o imagine veridica a epocii.

In tonuri vesele si amare, povestile alese de Mungiu recreeaza atmosfera, cu minutie si masura, si nu cad in pacatul de a aranja un muzeu umplut pana la refuz cu relicve, ciudatenii si papusi de ceara, in care se predau lectii de istorie sau de morala. Intamplari si situatii obisnuite si extravagante ale unor oameni din popor sau din Partid se succed intr-un ansamblu bine dirijat, in care nu exista incoerente majore de concept, lasand impresia unui lungmetraj episodizat, cel putin pentru prima parte. (Cu toate astea, fiecare va pleca din sala cu povestea favorita si vor exista multe divergente in alcatuirea unui eventual top.)

Prima parte, Tovarasi, frumoasa este viata!, probabil una dintre cele mai bune comedii recente (nici nu sunt multe, ce-i drept), recupereaza povesti vesele despre vremurile triste cu militieni, soferi, activisti, fotografi si, ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, Ceausescu, care isi dau mana peste tara intr-o "Cantare a Romaniei" cu accente de rasu'-plansu'. Se spune despre scumpul popor roman ca a rezistat comunismului prin umor, desi pare mai degraba o imbalsamare constienta, careia i-a expirat termenul de valabilitate si, acum, efectele secundare sunt vizibile, fara efort.

O vizita oficiala pregatita pana la ultima balega ramasa pe drumul scobit al unei comune uitate (Legenda activistului in inspectie), o fotografie oficiala cu grave erori estetice si politice (Legenda fotografului de partid), un militian nemernic pentru care un porc viu in plina noapte poate fi provocarea vietii (Legenda politistului lacom, desi "militian" era cuvantul potrivit) si un activist ambitios pentru care alfabetizarea rurala devine piatra de incercare si prilej de poticnire, la propriu, (Legenda politrucului zelos) sunt povestile episoadelor din prima parte a omnibusului.

Acest fragmentarium de comicareli si nostimade, construite in tonul si in ritmul unor bancuri bune, interpretate exceptional de aproape toti actorii, functioneaza perfect ca o inspirata colectie care s-ar putea intitula "Istoria amuzanta a comunismului". La un nivel superficial de lectura, povestile sunt hazlii, personajele sunt recognoscibile si hilare, iar, in ansamblu, istoria este rescrisa corect si cuminte. Aici intervine pacatul de a nu fi insistat mai atent sau mai subtil pe variatiunile discursului, prea grabit si inadecvat de mult ori pentru a crea niste personaje solide. De pilda, povestea fotografului (una dintre preferatele mele, ca potential narativ) nu speculeaza indeajuns dementa autoritatilor versus vulnerabilitatea fotografilor, ci doar ingroasa evidentele absurde si kitschoase ale discursului ideologic si insista pe amanunte decorative. Povestea activistului (cea mai slaba, probabil) este blocata enervant si monoton pe contrastul dintre autoritatea zeloasa a activistului (care nu se potriveste cu mutra de filozof aiurit si cu bunatatea excesiva a personajului) si lipsa de obedienta a ciobanului (parca, prea mioritic). Legenda activistului in inspectie este cea mai buna piesa, tocmai pentru ca personajele nu sunt fuserite, interactioneaza abil si subtil, au accentele grave si disperate ale vremii, fara sa-si piarda, insa, hazul.

Pentru partea a doua, Dragoste in timpul liber, Mungiu pastreaza povestile melancolice si amare, despre relatii umane, in care iubirea si prietenia sunt incercate de rutina, limite si frica. A treia poveste pe care Mungiu o prezinta pentru Romania, Legenda curcanului zburator a fost parte dintr-un alt omnibus, Lost and Found, cu povesti din perioada comunista in estul Europei, un scurtmetraj mai degraba amuzant si usor, pe care nu il vad in legatura fireasca cu Legenda vanzatorilor de aer si Legenda soferului de gaini.

In ultimele doua legende, cuvantul-cheie este libertatea sau, mai degraba, cum esuezi in incercarea de a trai liber. Doi tineri au ideea de a face bani din mai nimic si incearca sa vanda sticle goale in care "colecteaza" aer pentru false analiza chimice de la cetateni naivi. Un sofer plicitisit de o sotie prea gospodina si niciodata treaza tanjeste timid si stangace dupa o femeie, prea ocupata si neatenta. Aventura celor doi pusti este speculata intr-un exercitiu de libertate pe care o castiga datorita varstei, in vremea liceului, cu petreceri optzeciste si filme la video, pentru care prietenia se masoara in final cu pilele de la militie pe care le are tata, in vreme ce soferul isi va pierde libertatea din pricina micilor ilegalitati pe care le face intr-o visare naiva ca femeia il va vedea, pana la urma.

Desi mai lucrate decat cele din prima parte, ambele povesti nu au emotie, cu toate straduintele Dianei Cavaliotti si ale lui Vlad Ivanov. Raman doar niste cronici distante si fidele ale epocii, cu toate elementele de scenografie si coregrafie foarte bine puse la punct, insa cu personaje carora le lipseste dramul de independenta si responsabilitate pentru propriile actiuni si gesturi, in consecinta, niciunul dintre personaje nefiind foarte atasant. (Insist sa spun ca Vlad Ivanov este un exceptional actor si, in mod cert, rictusul din finalul filmului ne va ramane in memorie). Sigur ca indivizii sunt frustrati, infricosati si limitati de sminteala ideologica a epocii, insa cele doua povesti au de-a face la fel de bine si de profund cu fragilitati, vise si neputinte din orice epoca si din orice regim politic.



Ileana Bîrsan
Comentarii (1)
Veritas - 22 Februarie 2010, 13:04
Sunt convinsa ca filmele sunt bune, insa, cu atat mai mult, nu o sa ma duc sa le vad. Inca nu sunt in stare sa privesc cu umor si detasare perioada pre-'89, din care cauza marturisesc ca nu am vazut si nu o sa vad 4-3-2, samd. Astept insa cu interes un film romanesc care sa aiba alt subiect decat exhibarea de " bube, mucegaiuri si noroi" din viatza romaneasca pre/post decembrista. O poveste de dragoste, peisaje mirifice si oameni buni si cumsecade se pare ca sunt ingredientele interzise cinematografiei romanesti in ultimele 2 ( si probabil si in urmatoarele ) decenii.
Sigur nu cel mai bun film al lui Polansky, poveste prea pu?in interesant?, Ón fond, ?i final previzibil.
Ciocnirea culturilor e strict partea captivanta si savuroasa a peliculei, dealtfel transpunand o drama a unei familii dezbinate
CELE MAI CITITE ARTICOLE
Nu exista articole cu aceste conditii!
CELE MAI COMENTATE ARTICOLE
Nu exista articole cu aceste conditii!